Acces denied


Ce le-a trecut prin cap miticilor nostri, mai nou? Să ne interzică accesul la majoritatea paginilor pe internet. Când zic majoritatea, mă refer la  toate în afară de 4, cel puțin atâta am aflat. Din păcate nu am avut timp să încerc să accesez mai multe care mă interesează ca să văd dacă totuși a mai scăpat ceva, deși nu cred. Sincer pe mine nu prea mă afectează, chiar nu am timp  să bântui pe internet când sunt la muncă. Dacă prin câteva minute libere prefer să fug la o țigară. Nici de stat la povești nu am timp, dar culmea ironiei este că yahoo messeger și yahoo email nu sunt restricționate, doar că nu mai putem trimite și primi fișiere. Nu văd logica, adică nu ne lasa acces pe paginile web dar pe mess putem să pălăvrăgim liniștiți, nu? O mică bârfă pe mess nu face rău nimănui, mai ales în timpul programului.

Vrei un loc de munca?

Vreți un loc de muncă călduț la o instituție la stat? Teoretic nu se poate  pentru că toate posturile vacante sunt blocate până la noi ordine. Dar nu trebuie să vă lăsați pradă deznădejdii, mai ales dacă sunteți unul din adoratorii culorii portocalii. Trebuie să îndepliniți doar câteva criterii importante: membru de partid care a cotizat  cât trebuie și la cine trebuie,  muncă de teren la lipit afișe și bannere în campania electorală, informarea superiorilor despre activitatea ,,dușmanilor" (adică opoziția) și atunci totul se rezolvă.
    Se poate intra și pe ușa din spate, nu? Ca să înțelegeți mai bine, voi da un exemplu, nu zic fictiv, dar nici real:
    Instituția X are un contract de prestări servicii cu o firmă de curățenie. Are nevoie de, să zicem, 3 persoane care să facă lună prin birouri, în fiecare zi. Dar numai una din ele face efectiv această treabă, pentru că celelalte două au alte sarcini mai importante. Pur  și simplu lucrează într-un birou călduț și îndeplinesc sarcinile unui funcționar public.

    Elton John a devenit mamă

    Este binecunoscut faptul că Elton John este căsătorit cu David Furnish. Dacă Marea Britanie a legalizat mariajul de acest gen cei doi au profitat de ocazie și au facut pasul cel mare cu ceva timp în urmă. Moș Crăciun le-a făcut cadou și un bebeluș, ca se se simtă împliniți. Nu a născut niciunul din ei pentru că..de..încă nu se poate, dar i-a ajutat o mamă surogat. 
    Căutând pe internet articole despre acest subiect am găsit numai fraze de genul ,,Elton John a devenit tată". Sincer, chiar nu înțeleg. Dacă amândoi sunt bărbați de ce numai el trebuie să fie numit tată? Asta înseamnă că partenerul lui este mămică, nu? De ce nu ar fi invers? Oricum nu este nici o diferență între ei, amândoi sunt bărbați, așa că ce mai contează? 
    Sunt curioasă cine o să îi schimbe scutecele bebelușului. El sau ea? Niciunul, asta este sigur, pentru că își permit să angajeze o bonă, sau chiar mai multe. Sincer mi-ar place să văd pe mama John cu un scutec murdar în mână și cu un biberon în cealaltă!!

    Ce a fost și cum va fi

    Văd că este la modă pe bloguri ca în această perioadă să se facă fel de fel de statistici în legătură cu realizările personale sau profesionale din anul 2010 dar și planuri pentru noul an.
    Să încerc și eu? Păi de ce nu? Ce am de pierdut? Nimic! Dar de câștigat? Vom vedea!
    Se vehiculează din nou ideea restructurărilor în sectorul bugetar. Nici nu s-a încheiat primul val și deja se planifică următorul. Anul acesta nu am fost pe lista neagră dar oare în 2011 voi mai avea același noroc? Nu am pile bine ascuțite în partidul care trebuie și nici bani să îndes în buzunarele cui trebuie așa că sunt o pradă bună, nu? Cui să îi pese dacă eu zbor din firma? Colegilor mei în nici un caz, m-am lămurit cum gândește fiecare. Singura ocupație a unora dintre ei este să umble cu cioara vopsită pe la șefi și să dea raportul în legatură cu orice, despre oricine. Sper să realizeze că poate cândva o să le vină și lor rândul și nu o să le placă să fie supuși aceluiași gen de tratament pe care l-au folosit și ei.

    Deci


    Mă gândeam să încep să scriu pe acest blog începând cu 1 ianuarie, numai aşa, ca să îmi meargă bine, dar cum azi am mai mult timp m-am gândit că ar fi cazul să fac primul pas. Sper să fie de bun augur şi să mă ţin de treabă. Nu că aş fi o fire delăsătoare, dar nu prea am mult timp liber.
    În definitiv încercarea moarte nu are şi o să încerc şi chestia asta, să vedem ce şi cum.
    În ultimul timp am citit multe bloguri interesante şi observ că oamenii au multe de spus despre ei şi despre ce se întâmplă în lume.







    Support : Your Link | Your Link | Your Link
    Copyright © 2013. Aleatoare - All Rights Reserved
    Template Created by Creating Website Published by Mas Template
    Proudly powered by Blogger